luni, 18 ianuarie 2010

CAND INCEPE EDUCATIA ?

Cand incepe educatia ?
In vremurile de demult un parinte, care se distingea prin sfintenia vietii si prin cunoasterea sufletului omenesc, i-a dat urmatoarea porunca ucenicului sau: "Sa scoti din radacina acest copac!" - si i-a aratat un copacel tanar, un curmal, care apucase insa sa prinda radacini foarte puternice si adanci.
Facand ascultare de duhovnicul sau, ucenicul incerca sa duca la indeplinire aceasta porunca, insa, cu toate eforturile depuse, nu reusi sa faca nimic. "Parinte - ii spuse - ceea ce mi-ati cerut sa fac depaseste cu mult puterile mele." Atunci parintele ii arata un alt copacel, cu mult mai mic si mai firav, pe care ucenicul reusi sa-l smulga din pamant de la prima incercare, fara a depune prea mare efort. Vedem asadar, ca nimic nu a reusit ucenicul fata de copacul care apucase sa prinda radacini puternice si, ca fara nici o greutate, a smuls copacelul abia rasarit.
Facand o legatura intre povestirea aceasta si educatia copiilor, am putea spune ca, de multe ori, parintii raman aproape neputinciosi in a schimba comportamentul copiilor mai mari de varsta, daca nu au inceput sa se ocupe de educatia lor inca din frageda pruncie.
Spune si un proverb: "Ceea ce inveti de mic, nu uiti pana la batranete!" Iar inteleptul Sirah invata: "Ai feciori? Invata-i pe ei si inconvoaie din pruncie grumazul lor." (Iisus Sirah 7, 24).
Putini sunt acei parinti care ar putea fi laudati pentru acordarea unei educatii corecte copiilor lor. Uneori se intampla chiar, ca anumiti parinti, care sunt ei insisi foarte buni si evlaviosi, sa aiba copii cu un caracter rau, absolut diferit de al lor.
Una dintre cauzele de baza ale acestui fenomen trebuie cautata in insasi educatia pe care acestia o ofera. Se intampla asadar, ca acestia sa nu se ingrijeasca indeajuns de educatia religios-morala a copiilor lor sau sa fie atat de orbiti, de o exagerata iubire parinteasca, incat sa nu vrea sa vada si sa recunoasca in acestia nimic rau sau condamnabil. Refuza sa ia aminte la observatiile bine intentionate ale celor din jur, nu iau in seama sfaturile lor si contesta cu putere adevarul celor constatate. Si abia cand problemele copiilor lor devin insuportabile incep sa se gandeasca la modul de indreptare al fiicei sau al fiului lor. Abia atunci fac apel la educatie. De multe ori insa, se intampla sa fie deja prea tarziu.
De aceea consider necesar sa va explic de ce educatia copiilor trebuie inceputa inca de la cea mai frageda varsta.
Va este tuturor cunoscut cat de repede se dezvolta o samanta aflata sub pamant. Factorii care contribuie la dezvoltarea ei incep imediat sa-si faca simtita influenta. Caldura si umiditatea trezesc tanarul vlastar in pamant si el incepe incet-incet sa urce catre suprafata.
Acelasi lucru se intampla si cu copilasul care, asemenea semintei, vine in aceasta lume si creste neincetat. Este cunoscut faptul ca firea umana se dezvolta cel mai repede, din toate punctele de vedere, mai ales la varsta copilariei. Tot acum are nevoie si de cea mai mare ingrijire si atentie.
Dezvoltarea trupeasca are loc repede si continuu, in vreme ce si mai repede inainteaza cea sufleteasca. Copilul incepe sa vorbeasca, sa inteleaga primele lucruri, sa gandeasca, sa judece. Vointa sa se intareste si invata incet-incet sa actioneze de la sine. Mintea sa se imbogateste cu intelegerea obiectelor care il inconjoara, in vreme ce, impreuna cu acestea, incepe sa inteleaga si cate ceva despre existenta lui Dumnezeu, incepe sa-si puna problema destinatiei sale in aceasta lume si invata sa faca diferenta intre bine si rau. Inlauntrul sau se trezeste constiinta, incepe sa constientizeze iubirea si antipatia, apar sentimentele de rusine si de onoare.
Pentru ca toate aceste puteri, care il ridica pe om catre asemanarea cu Dumnezeu, sa se dezvolte asa cum trebuie, parintii sunt datori sa urmareasca cu mare atentie dezvoltarea morala a copilului lor. Educatia are o dubla menire: pe de o parte sa anuleze pornirile rele, iar pe de alta sa le sadeasca pe cele bune. De aceea este necesar ca ea sa inceapa inca de la cea mai mica varsta a copilariei.
Multi dintre parinti nu acorda insa importanta cuvenita acestei realitati. Nu considera necesara inceperea educatiei chiar de la cea mai frageda varsta. Unii dintre ei, mai ales cei tineri, privesc copilul lor ca pe o jucarie sau ca pe o papusa. il hranesc, il adorm, il mangaie, se joaca cu el, il cocolosesc, il pazesc in fel si chip sa nu raceasca sau sa se imbolnaveasca de altceva, etc. in rest, il lasa sa alerge, sa se joace, sa faca tot ce vrea, numai sa nu-i deranjeze cu plansul si cu strigatele sale. Si pentru multa vreme nu-si dau seama ca adoratul lor "ingeras", a devenit odata cu trecerea timpului din ce in ce mai incapatanat, mai plangacios, mai alintat, mai neascultator, mai pofticios, tot timpul nemultumit si rautacios. Abia in ultimul ceas li se deschid ochii. Atunci se hotarasc sa se intereseze, in sfarsit, si de educatia copilului lor alintat, insa, iubiti parinti, acum este deja foarte tarziu ! Copacelul a crescut !
Alti parinti gresesc la randul lor, insusindu-si anumite conceptii pedagogice gresite, care, din pacate, in zilele noastre sunt foarte raspandite. Aceste conceptii sunt foarte greu apoi de schimbat, deoarece ele sunt folosite si ca pretexte, pe de o parte pentru a justifica scaderile si obisnuintele rele ale copiilor, iar pe de alta, pentru a acoperi neglijenta si indiferenta parintilor fata de corecta indrumare ce ar fi trebuit acordata.
"Pai, sunt copii..", spun parintii „sensibili", "Putem sa dam o asa de mare importanta cusururilor lor?". Cu astfel de justificari sunt iertate de obicei obrazniciile copiilor.
Intr-adevar sunt copii, insa ce fel de copii? Ce vor ajunge mai tarziu acesti copii? Au ei dreptul, chiar daca sunt copii, sa savarseasca raul? Este oare logic sa neglijeze cineva o greseala, pentru ca aceasta a fost savarsita de un copil? Daca in casa noastra izbucneste un incendiu, oare spunem: "O, ce foc frumos!", sau chemam pe toata lumea in ajutor? Putem asadar sa-i privim linistiti pe copiii nostri, cand vedem ca inlauntrul lor incepe sa arda din ce in ce mai tare focul patimilor, care ameninta atat cu o distrugere a trupului, temporala, cat si cu cea a sufletului, vesnica?
"Cu timpul o sa inteleaga", se multumesc sa spuna alti parinti. "Copilul o sa inceapa sa gandeasca mai mult, intelegand si singur ce este bine si ce este rau".
Cat de distrugatoare este si aceasta inselare de sine! Logica este un cutit cu doua taisuri: ea poate fi indreptata fie spre bine, fie spre rau. insa simpla cunoastere a binelui nu ajuta la nimic. Trebuie in plus, sa doresti binele si sa fii obisnuit sa-l savarsesti. Catre o astfel de obisnuinta trebuie condus omul prin educatie, inca din primii ani ai copilariei, astfel incat mai tarziu, cunoscand binele si cu ajutorul ratiunii, sa-l savarseasca, ajutat fiind si de puterea vointei. Daca educatia nu incepe de la varsta copilariei, ratiunea devine apoi un dar foarte periculos. Multi oameni dotati cu o foarte mare inteligenta se afla prin inchisori sau institutii corectionale. De ce au ajuns acolo? Exact pentru faptul ca "intelegerea a venit cu timpul!"
Sa nu credeti ca omul este prin firea sa bun si cinstit. Chiar daca este inteligent, daca nu primeste o educatie corespunzatoare la varsta potrivita, nu va evolua in chip pozitiv. Pentru ca, asa cum ne confirma si cuvantul lui Dumnezeu, din firea sa omul este inclinat spre a savarsi raul.
Justificand defectele copiilor si ale tinerilor si in acelasi timp atitudinea lor, multi dintre parintii neglijenti spun urmatoarele: "Nu putem sa cerem si sa ne asteptam la o viata impodobita cu virtuti, inca de la varsta copilariei!"
Insa de ce nu putem? Oare Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a oferit exemplul vietii Sale, nu a fost la randul Sau copil si tanar? Ce ne spune Sfanta Evanghelie: "Iar copilul crestea si se intarea cu duhul, umplandu-Se de intelepciune, si harul lui Dumnezeu era asupra lui". (Luca 1, 40). Oare nu sunt de ajuns de multe marturiile cuprinse in vietile sfintilor, care ne arata ca acestia, inca de la cea mai frageda varsta, isi cultivau virtuti ca evlavia, ascultarea, bunatatea? Si daca Mantuitorul ne spune despre copii: "Lasati copiii sa vina la Mine!" (Matei 19, 14) si inca: "Vai celui Careva sminti pe unul dintre acestia mici care cred in Mine." (Matei 18, 6) rezulta oare concluzia ca le este imposibil copiilor sa faptuiasca virtutea? Dimpotriva! Domnul spune toate acestea ca sa scoata in evidenta ca virtutea poate fi lucrata de la varsta frageda, lucrarea ei fiind in acelasi timp cu mult mai curata, mai nevinovata, mai autentica.
De aceea va spun: vai de acei parinti care neglijeaza cultivarea sufletelor copiilor lor cu obisnuinte bune si cu inclinatia catre savarsirea binelui inca de la varsta mica a copilariei. Vor da socoteala in fata lui Dumnezeu.
Voi insa, parintilor care cititi aceste randuri, sa nu treceti cu vederea nici cea mai mica aparitie a raului in comportamentul si a celui mai mic dintre copii. Pentru ca si acesta are - la inceput inconstient, insa mai tarziu constient - scaderile sale, ramasitele triste ale pacatului stramosesc.
Astfel, spre exemplu, daca pruncul isi da seama - si de obicei foarte repede se intampla aceasta - ca prin plans si strigate poate sa obtina foarte usor ceea ce isi doreste, se va obisnui sa faca astfel mereu. Si cu cat mai des se repeta aceasta, cu atat mai indaratnic si mai alintat devine. La fel se intampla si cu celelalte slabiciuni omenesti, care cu trecerea timpului se dezvolta din ce in ce mai mult. Radacinile lor s-au dezvoltat inca din primii ani ai copilariei.
Se istoriseste despre imparatul roman Diocletian, care a fost unul dintre cei mai crunti prigonitori ai primilor crestini, ca de cand era mic, ii placea sa chinuiasca si sa ucida diferite animale; Prin urmare, aceasta inclinatie spre a chinui orice fiinta vie s-a cultivat in el inca din copilarie. De aceea noi trebuie sa avem grija sa punem bazele unei educatii corecte inca din copilarie.
Urmariti tot timpul inclinatiile copilului vostru. Si orice tendinta rea isi face aparitia, smulgeti-o din radacina cu ajutorul educatiei.
Asemanati-va gradinarului, care in epoca potrivita a anului tunde ramurile rebele si nefolositoare ale copacilor. Acelasi lucru trebuie sa-l faceti cu copiii vostri. Inima copilului poate fi comparata cu o gradina, iar parintii cu niste gradinari ai lui Dumnezeu, care sunt datori sa curete la vreme gradina, adica inima copilului, de buruienile pacatelor si de neghina obisnuintelor rele.
Daca vor intarzia sa faca aceasta, iar raul va prinde radacini adanci, daca inima copilului va fi cuprinsa de deprinderi urate, atunci nu vor mai putea face fata luptei impotriva acestora. "Te plangi - scrie Sfantul Ioan Gura de Aur - ca fiul tau este neascultator? Cu usurinta ai fi putut, pe vremea cand era inca mic, sa il fi indreptat, sa il fi obisnuit cu ordinea, sa il fi invatat sa fie constiincios in indatoririle sale, sa vindeci boala sufletului sau. Cand pamantul era inca bun pentru a fi cultivat, atunci trebuia sa smulgi buruienile, mai inainte de a fi apucat sa prinda radacini adanci. Neglijenta ta este de vina, pentru ca acum patimile fiului tau sunt foarte puternic statornicite in inima sa."
Educatia insa nu consta numai in a combate pornirile rele ale copilului, ci si in a-l obisnui de mic sa savarseasca binele. (...)
Sfanta Scriptura ne relateaza motivul principal, pentru care trebuie sa-l obisnuim pe copil, de mic, sa savarseasca binele. Inteleptul Sirah scrie, ca daca un tanar apuca pe un drum, nu se va abate de la acesta pana la batranete. Adica, daca omul, de tanar apuca pe drumul cel bun, daca din copilarie a iubit binele, nu se va schimba pana la moarte. Acelasi lucru il spune si proverbul popular: "Din leagan pana la mormant acelasi vei fi!"
Va reamintesc deci, parintilor, cuvintele inteleptului Sirah: "Ai feciori? Invata-i pe ei, si inconvoaie din pruncie grumazul lor!" (Sirah 7, 24). Si de asemenea mai amintesc si proverbul poporului: "Ceea ce inveti de mic, nu uiti pana la batranete!"

educatie ...morala

Şcoala este locul unde tânărul începe să trăiască zilnic o parte din timpul său, în cadrul unei comunităţi ce depăşeşte cadrul familial. În şcoală copilul trebuie să înceapă să respecte reguli de comportament pentru a- şi continua educaţia civică. Rolul educatorilor - învăţători şi profesori – în formarea ca cetăţean a elevului este foarte mare şi trebuie ca aceştia să-şi cunoască menirea. În şcoală se clarifică noţiunile de drepturi şi îndatoriri civice , de respect şi supremaţie a legii, de democraţie, de societate civilă, de patriotism şi sentiment naţional, de cult al eroilor, de prietenie, etc. Calitatea educaţiei civice în şcoală depinde de educaţia primită de copil în familie şi de comportamentul grupului de învăţători sau profesori.
Prin inversarea valorilor , în comunism s-au răsturnat şi adevăratele înţelesuri pentru unele noţiuni ca : dreptate , adevăr, patriotism, monarhie,eroi, etc. Un cadru didactic educat civic poate deveni şi devine de regulă un exemplu de urmat pentru elevi.
În perioada şcolară mică ( 6- 10 ani ) apar elemente de socializare a copilului ( relaţii interumane, spirit de echipă ), se dezvoltă sentimentul culpabilităţii, apar manifestări negative ca minciuna şi superficialitatea, cu efecte în viaţa civică ulterioară. Vârsta şcolară de 10-14 ani este o perioadă contradictorie, cu manifestări deosebite Care nu trebuie ignorate de părinţi şi profesori. Acum tânărul devine conştient de propria identitate şi independenţă. În grup , comportamentul este diferit; copiii cu personalitate slabă, dacă nu sunt acceptaţi de grup se interiorizează, devin timizi sau certăreţi , ceea ce le va influenţa viaţa civică ulterioară. Apare liderul,şeful care se impune prin iniţiativă şi îndrăzneală. În această perioadă sunt importante modelele de conduită , deoarece acum apare idealul de viaţă.
Vârsta şcolară mare ( 14-18 ani) este hotărâtoare pentru formarea individului. Tânărul poate manifesta dispreţ faţă de familie, dar şi sensibilitatea la judecata adultului. .Comportamentul adolescentului este contradictoriu: timiditate sau agresivitate. În această perioadă este foarte important comportamentul adultului ( profesori, părinţi) care nu trebuie să fie de o indulgenţă extremă, dar nici de o rigiditate crescută care ar întreţine starea de tensiune. La această vârstă pot apărea comportamente ca : ostilitate,nonconformism,cât şi încălcarea normelor sociale.
Din cele de mai sus, rezultă că socializarea copilului se face de timpuriu. Copilul trebuie să fie educat altfel încât să nu i se impună anumite lucruri şi să nu fie pedepsit des. Numai sentimentul de libertate stimulează reflecţia pentru responsabilitatea faţă de decizia luată . Autoritarismul şi disciplina excesivă declanşează comportamente de nesupunere. Copilul, şi mai târziu tânărul , se confruntă cu situaţii în care recompensele se repartizează întâmplător, deci societatea nu oferă întotdeauna modele pozitive. Se impune deci ca autoritatea exterioară a adulţilor să fie înţeleasă de copil astfel ca acesta să-şi asume responsabilitatea în relaţie cu grupul social.
Cuvântul ,, moral ″semnifică obiceiuri, mentalităţi şi moduri de comportare integrate ulterior în norme sociale. Moralitatea se formează şi se consolidează de – a lungul întregii copilării. Ea se învaţă după norme care dobândesc valoare pentru existenţa omului. Modelele de viaţă care rezultă din relaţiile cu părinţii, fraţii, profesorii şi colegii sunt înţelese de tânăr, evaluate şi astfel însuşite. În raport cu respectarea sau nerespectarea acestor norme apar sentimente noi, de ruşine şi culpabilitate. Pentru aceasta este necesar să ştie ,, ce este bine ″ şi ,, ce este rău ″, corect şi incorect, să-şi asume responsabilităţi proprii. Din acest punct de vedere dobândeşte importanţă accesul copilului la valorile sociale ( democraţie, demnitate civică şi naţională, respect faţă de lege şi instituţii, etc . ).
Metodele autoritare, rigiditatea educaţională şi opresiunea cresc disponibilitatea pentru revoltă. Astfel, apar fenomene de inadaptare care conduc la infracţiuni de la delicte infantile specifice vârstelor, până la acte de violenţă ale adolescenţilor şi tinerilor. Aceasta se datorează unui slab control al impulsurilor rezultat din lipsa educaţiei, frustrărilor copilăriei (frustrare înseamnă sentimentul de nerealizare a unei dorinţe, imposibilitatea omului de a deţine ceea ce i se cuvine), conflictelor nerezolvate, conduitei agresive din dorinţa de a atrage atenţia, ataşamentului faţă de un grup care manifestă violenţă, adolescentului de către familie.
Violenţa (ca exces de forţă şi brutalitate) se poate manifesta faţă de: integritatea fizică ( maltratare corporală), integritatea psihică (bruscarea şi alterarea sănătăţii psihice şi intelectuale), integritatea morală(calomnie, condamnări nedrepte)şi faţă de identitatea etnică, culturală şi socială. Formele pe care le îmbracă violenţa sunt: - violenţa fizică (bătaia, războiul); - violenţa materială (distrugerea unor bunuri); - violenţa morală (nedreptatea, injuria); - violenţa privată (făcută de o persoană particulară ); - violenţă asupra informaţiei (cenzura unei cărţi, a unui ziar, a unei emisiuni radio şi TV); - violenţa indirectă (ordin de ucidere a unei persoane); - violenţa publică (făcută de o instituţie).
Violenţei i se opune raţiunea (nonviolenţa şi toleranţa). Toleranţa presupune propria hotărâre de a nu interzice („ tratează-i pe alţii aşa cum ţi-ar conveni să fii tratat tu însuţi”). Comportamentul uman are forme diferite: de la intoleranţă (împiedicarea sau eliminarea unor comportamente prin constrângere, persecuţie, crimă), la indiferenţă şi indulgenţă (toleranţă dusă la extrem). Toleranţa faţă de opiniile celorlalţi include accepţiunea că trebuie să ascultăm şi să luăm în consideraţie opiniile altora, să ne argumentă propriile opinii, să nu-i considerăm pe cei care gândesc diferit de noi ca pe nişte inamici şi că, înţelegându-i pe alţii, ne înţelegem pe noi.
Adultul, reprezintă modelul pe care copilul încearcă să-l urmeze. De aceea, părinţii şi profesorii trebuie să organizeze acţiunile copilului: să se împotrivească, dar cu tact, impulsurilor, să amâne unele satisfacţii, să nu recompenseze imediat acţiunile meritorii, să manifeste toleranţă şi afecţiune. Astfel, adultul va cultiva prioritar las fete: blândeţea , generozitatea, tandreţea, năzuinţa spre frumuseţe, iar la băieţi: curajul, hotărârea şi atitudinea cavalerească.